Incepusem in urma cu citeva luni un serial despre tinerele sperante din ATP. Nu am in minte un anumit numar de episoade, imi rezerv placerea de a fi placut surprins si de a mai adauga unul cite unul, oricind vor aparea pe firmament noi candidati seriosi la gloria tenisului profesionist. Aici este primul episod, in care erau prezentati Borna Coric si Alex Zverev, doi jucatori de mare perspectiva:
http://www.doctorzs.ro/noul-val/
Imi propusesem ca al doilea episod sa fie despre Kokkinakis si Kyrgios, sau coreanul Chung insa voi incepe cu un copil care ieri m-a impresionat in mod deosebit, Andrey Rublev.
Rusul Andrey Rublev, un jucator cu fix trei ani mai mare decit Andrei al meu, a fost si el unul dintri micutii programati pentru tenis, ca si Zverev, cu care seamana izbitor, atit la stil cit si la alura. Provenit dintr-o familie de sportivi, tatal boxer si mama (ca de altfel si sora) antrenor de tenis, micul Andrey a avut sansa de a fi imersat in tenisul de inalta performanta de la o virsta foarte frageda. Asa cum stiti, pentru mine rezultatele la juniori inseamna absolut nimic, cu o conditie, sa nu fii jucator dominant, la categorii de virsta superioare, in special in pofida unui fizic fara nimic iesit din comun, voi reveni la acest aspect, fiindca este definitoriu in cazul acestui superb jucator.
Asadar, il vedem angrenat pe micutul Andrey in turnee tari inca de la virsta de 11 ani, el ajungind in sferturi la Orange Bowl. Este impresionant numarul de turnee jucate in acei ani, peste 30! La 15 ani, deci cu 1 an si jumatate mai putin decit unii din jucatorii de la acel turneu, luni care fac o diferenta imensa pentru dezvoltarea fizica si psihica a baietilor, el cistiga prestigiosul Orange Bowl U16! Traseul lui in ITF devine fulminant, si anul trecut isi adjudeca Grand Slamul pentru Juniori la Roland Garros, ajungind astfel in virful ierarhiei la nici 17 ani.
Ei bine, daca vedeam aceste rezultate la un Kyrgios, jucator cu un fizic devastator, nu as fi ramas impresionat. Insa ieri l-am vazut pentru prima oara filmat corespunzator. Acest copil are picioarele la fel de groase ca miinile mele. Eu il vazusem putin, pe youtube, si-i vazusem forehandul, filmat fara teren, si nu era deloc impresionant, ca mecanica. Mina aproape de corp, chiar si in extensie, ceea ce limiteaza momentumul. Insa acest copil are ce foarte putini jucatori de ATP au, se cheama feel. Si are o intuitie extraordinara si o mobilitate iesita din comun. In plus, el accelereaza mingea ingrozitor pentru…adversar, care adesea este in corzi, in lateral, cu sanse minime de a tempera jocul, si de a avea sansa unui meci de uzura. Ca stil, Andrey este foarte asemanator cu…Andrei, scuzata sa-mi fie blasfemia… Amindoi sunt inebuniti dupa first-strike tennis, adica un control total de la prima minge, un stil foarte riscant. La amindoi mingea rade fileul, este lovita extrem de flat, chiar si pe zgura, si mingea se aplatizeaza la impact. Diferenta dintre cei doi, ca exista una 🙂 e ca rusul are abilitatea de a genera unghiuri foarte usor, in cazul lui Andrei al meu, mingile se duc (se duceau cel putin, ramine sa va spun la vara ce se mai intimpla 🙂 direct in raza de actiune a rachetei adversarului, la nivelul soldului. In plus, evident, reverul rusului este incredibil de solid, fiind si un rever cu doua miini extrem de bine construit si lucrat. El poate ataca practic cu aceeasi incredere de pe rever ca de pe forehand. Copilul loveste fara frica, si nu se intimideaza nici de statura sau palmaresul adversarului, nici de intentia lui de a juca smart tennis pe zgura, cu mingi inalte si cu spin. El pur si simplu le ia in urcare, plin de incredere, si, atentie, foarte rar le da in tribune, factor ESENTIAL, fiindca asta arata un jucator extrem de echilibrat, nu emotional cit biomecanic. In plus, copilul loveste out-of-balance ca nimeni altul, sfidind inertia, cu o naturalete greu de identificat in ATP. Mi-a placut reactia lui la acele lovituri, cu miinile deschise, parca spunind: ‘ Vedeti ce pot?‘ Se vede clar ca isi vrea miinile folosite, el prcaticind si boxul in timpul liber, are rezerve de pasiune nefolosite si abia asteapta sa arate ce poate. In meciul cu Verdasco, el a aratat ca este copt pentru ATP. Nu s-a descurajat la 2-5 in primul set, si s-a bucurat cind a facut 3-5 ca un…copil. In tie-break, nonsalanta loviturilor sale, ritmul sau imperturbabil, l-au gasit descoperit pe mult mai experimentatul sau adversar, care si-a pierdut increderea putin cite putin, pina la surclasare. Cele 36 (treizecisisase) de greseli neprovocate, adica una la fiecare doua minute de joc, ca pauzele lungi si dese nu se pun, arata ca Verdasco a facut unul din cele mai proaste meciuri, el urmind o traiectorie clar descendenta in ultimii ani. Asta nu ii scade din meritele rusului, care a terminat meciul in crampe, ambitios, determinat, smulgindu-i mamei o lacrima. Iata si statistica, greu de crezut ca un pusti de 17 ani i-a putut produce asa o lectie de tenis titratului Verdasco.
Asadar, dupa Doomsday sunt sperante. Vine un nou val de copii supertalentati, care, daca vor ramine cu capul pe umeri si nu se vor accidenta (putin mai multa mincare n-ar strica) va putea sa umple imensul gol care se profileaza prin disparitia celor 3+1 Terminatori, dar si altii din Top 20, si nu numai, care ne-au incintat in toti acesti ani. Se profileaza o rivalitate frumoasa intre acesti tineri frumosi. Ii asteptam cu mare drag sa ne incinte ochii cu imensul lor talent pentru acest minunat sport!
