Dupa venirea din Spania am dorit o evaluare corecta a lui Andrei pe zgura. Nu neaparat fiindca ar fi jucat foarte mult pe zgura, fiindca nu a facut-o, sesiunile din Spania fiind in general de o ora pe zgura si doua pe greenset. Insa am vrut sa-i vad evaluez parametrii intr-o competitie intr-un mediu similar, iar zgura in Florida a fost cea mai la indemina optiune.
Iarna nu-i ca vara si nici zgura americana ca cea europeana. Dupa o sesiune esuata la un club in Michigan, in care Andrei nu a dorit sa afiseze nimic din ce a invatat in fata adversarilor si amicilor sai din Michigan, tot ce am putut realiza au fost doua sesiuni cu antrenorul lui, Steve, si care una exceptionala si o sedinta cu mine, foarte buna. a doua sedinta, si ultima din criza de timp a fost un esec total, Andrei renuntind rapid la stringenta drilurilor mele de a-i testa reverul. In Spania, metodologia europeana cere ca reverul sa fie invatat pur defensiv. Unul din motivele pentru care am fost incintat ca l-am trimis acolo e ca va invata aceasta delicata miscare, in care corpul nu mai are timp de a genera momentum in fatza. Cu ce nu am fost de acord a fost lipsa drilurilor in care reverul este executat ca lovitura de atac, in general in lung de linia. Aceasta lovitura, foarte promitatoare pina in Decembrie, a disparut cu desavirsire din arsenalul sau. Este drept ca in Spania ei propavaduiesc dinamica corecta a loviturilor, deci totul lung, insa accentul este pus aproape in exclusivitate pe echilibru, adincime, nu insa si pe locatia loviturilor, mult prea safe, centrale.
Ca atare am ales ca inainte de Nationale sa nu schimbam nimic, si sa se pregateasca pentru doua zile la academia sora din Florida, in frumosul oras Naples. Acolo a fost o poveste foarte interesanta, cruciala in dezvoltarea lui Andrei si pe care iata, v-o spun acum, fiindca poate fi de ajutor altor aspiranti la marea performanta in tenis.
Am facut pregatirile necesare ca Andrei sa fie observat si de Emilio Sanchez, abia reintors din vacanta in Europa (ciudat, el era la academia din Barcelona cind eram si eu acolo luna trecuta insa nu ne-am intersectat). Ii spun lui Andrei…oare citi juniori au ocazia sa primeasca sfaturi sau sa le fie antrenori, fie si doar la citeva meciuri, de fosti numar unu mondiali? In America singurul numar unu, cu exceptia lui Emilio Sanchez, ar fi John Newcombe. Nici urma de Agassi, Sampras, Lendl, etc. etc dintr-un motiv simplu, ei nu sunt in tagma antrenorilor. Emilio a fost si numar 7 mondial la simplu. Tenisul nu are taine pentru el. E suficient sa-l vezi si cit de bine se tine pe teren, cred ca si acum ar putea antrena fara probleme orice jucator de top mondial.
Aranjamentele le-am facut prin Lucas, head-coach-ul de acolo, un baiat extrem, extrem de pasionat, si care, voi povesti imediat, l-a influentat marcant pe Andrei.
Academia de la Naples este superba. 32(treizeci si doua) de terenuri de zgura si doar 4 de de hard seteaza nota acelei academii. Acolo, la intrare intri in lumea lui…Nadal. Sincer nu cred ca poti pronunta cuvintul Federer, nu exista asa ceva, la receptie, pe masuta de linga fotoliile in care stai este autobiografia semnata a lui Nadal….
Ca numar de studenti academia este mult mai mica, maxim 40 de studenti, deci o treime. Programul este similar, inclusiv scoala este aceeasi, desi programul scolar inglobat in academie este inceput relativ recent, citiva ani. Ce a observat Andrei a fost grija cu care se ocupa de terenuri, intotdeauna nu numai stropite corespunzator dar si plowed, chestie optionala in Barcelona. Zgura este mai mashcata (scuze, nu am diacritice), insa terenurile sunt nivelate foarte bine. Am ramas impresionat de atasamentul domnului Sanchez fata de terenurile academiei sale… era intotdeauna in cautarea unui fir de iarba ce trebuie indepartat sau vreunui capac de la o sticla ce trebuie pus la gunoi. Impresionant. Si mi-a placut enorm tinuta sa impecabila, si ochiul de vultur care survola toate terenurile, fiecare antrenor de-acolo, cite unul la maxim 3 terenuri, ii simteau fiorul privirii sale aprent blinde. Tot ce este acolo inspira profesionism, acolo nu ai ce cauta la joaca, fiindca vei suferi!
Specificul antrenamentelor este putin diferit. Intotdeauna se incepe cu 15 minute mai devreme, pentru incalzire. Dupa care se executa exercitii tematice, cu cite doi jucatori pe teren. Am apreciat intotdeauna asumarea importantei de a nu aglomera terenurile, ca in Michigan, unde business-ul primeaza… Fara o pregatire solida in saptamina premergatoare, si expus unor drill-uri puternice (sa nu uitam ca acolo Andrei s-a antrenat cu juniori care stau la academie permanent) Andrei a inceput sa acuze o durere la umarul drept. Fara indoiala, o tendinita, formata datorita neajustarii corespunzatoare intre suprafete – am facut statistica Babolat la un antrenament cu Steve, si iata, loviturile nu mai erau executate cu mijlocul rachetei in proportie de peste 80% ci de doar 50%. Iarna nu-i ca vara si nici hardul ca zgura… Dupa aproximativ doua ore Andrei a fost trimis la trainer care i-a facut un masaj profesional. A reusit sa termine sesiunea acceptabil. Important este ce s-a intimplat a doua zi…
A doua zi durerea a reaparut in mod identic si, fiind weekend, trainerul nu mai era la academie. Drept pentru care Andrei a dezvoltat acea atitudine defetista si a jucat absolut jenant. Aproximativ dupa o ora el este in atentia lui Lucas si Emilio. Am o discutie in privat cu Emilio in care ii spun: ‘Look, THAT is the problem, the tanking!’. Si anume faptul ca…it’s not mind over matter. Eram atit de furios, incit i-am cerut clar, ori joci asa, ori joci pina te vad rupt acolo, mi-ajunge! Ce atita sclifoseala. I-am aratat degetele mele de la mina stinga, toate cu cicatrici de la incomparabil mai dureroase meciuri de scrima pe care le-am avut la virsta lui. In singe cistigam meciuri si de fapt intentiile perverse ale adversarilor de a-mi lovi, la atacuri simultane, mina fara manusa, ma stimulau si mai mult. E exact ce vedeti la cei din top cind pierd un set, ei stiu ca normal e ca ei sa cistige tot, si o fac! Dupa citeva minute, il vad pe Lucas afectat, simtind dinamica situatiei. Si ii spune, printre altel, intr-o pledoarie pentru profesionism exemplara:’ Andrei, am fost numarul unu in colege, si la o finala am avut mina stinga in ghips. Asa am jucat’… Acolo s-a rupt totul, Andrei a inteles ca daca nu e rupt ceva (si nu era), nu ai de ce sa te plingi. Incerca sentimentul acela unic, de rusine. Berdych spunea ca in doar doar una din zece zile te simti in deplinatea fortelor si nu te doare ceva. De Nadal ce sa(-i) mai spun, l-a batut pe Federer la AO cu o rana in palma, ce poate fi mai dureros decit asta. In tenis trebuie sa stii sa fii obisnuit cu adversitatea. In Spania ei au invatat acolo ca nu se pot plinge, fiindca, citez de la el: ‘you have to deal with it!’. Atunci dragul meu, si chiar asa i-am spus, DEAL WITH IT! Sau iesi afara de pe teren, asa cum ti-a si recomandat Lucas, impacheteaza si du-te inapoi inapoi in Michigan. Si dus a fost. Pe teren, unde a produs asta:
NIMENI de acolo nu a fost capabil sa produca loviturile acelea cistigatoare a lui Andrei, date asa, cu durerea in el. Bineinteles ca cei buni de acolo sunt (mult mai) competitivi, fiindca sunt invatati tenisul de procentaj inalt. Andrei e tot inca o joaca, o imaginatie, pe care nu i-am descurajat-o niciodata. E interesant coachingul facut de Emilio facut in timpul ghemurilor jucate cu baiatul acela, la inceputul clipului, ca si la drilurile de la 5:00 (cind incerca sa-si infringa durerea si sa joace cit mai bine). Mi-a spus: ‘Andrei has great hands. The only advice is that he needs to learn to read the ball better’. Sunt perfect de acord, uneori intirzie startul la mingile moi. Vom lucra la asta. Ce va fi, vom vedea, insa experienta de la ASC a fost una extrem de utila, si acolo a fost un turning point pe care vi-l voi detalia in articolul urmator, despre experienta de la Nationale.
Vamos Andrei!
