Cupa Davis este o competitie pe care am privit-o cu sentimente amestecate de-a lungul timpului. Ma duce putin cu gandul la un campionat mondial, cel putin prin prisma publicului si a sentimentelor nationaliste pe care le trezeste, insa departe de fastul competitiei corespondente in fotbal si cu o semnificatie diminuata datorita periodicitatii mai mari si a faptului ca se intinde pe durata intregului sezon.

Desi multi jucatori de top aleg sa o joace doar ocazional (chiar daca acum vom avea destule nume grele in actiune) este totusi o competitie pe care toata lumea incearca sa o treaca in CV la un moment dat.  Are o traditie importanta, iar care cu ceva modificari in formatul de desfasurare ar putea sa-si redescopere popularitatea.

E adevarat ca importanta ei paleste in comparatie cu turneele de mare slam, sau chiar a Turneului Campionilor,  insa aduce chestii inedite, cum ar fi posibilitatea de a vedea in aceeasi saptamana meciuri pe toate suprafetele.  In weekendul asta vor fi meciuri pe iarba, zgura si harduri cu viteze dintre cele mai variate.  In plus, se joaca in formatul in care tenisul masculin was meant to be played, adica 3/5. Ce poate fi mai palpitant decat un set 5 decisiv jucat pe muchie de cutit? Pana acum ceva ani mai existau finale de turnee Masters care se desfasurau in  acest format si mai potoleau pofta de astfel de meciuri in perioadele dintre turneele de Mare Slam. Insa de cand acestea au fost eradicate astept cu mai mult interes astfel de confruntari. Iar in Cupa Davis sunt cu atat mai dramatice, pentru ca presiunea este mult mai mare, jucatorul nu e singur acolo, vuietul tribunei este mai apasator, iar soarta intregii echipe poate fi in spatele lui. Sunt jucatori care exceleaza jucand pentru tara lor. Andrei Pavel dadea intotdeauna totul in aceasta competitie, indiferent de forma de moment, si a reusit niste victorii foarte frumoase. Un alt exemplu este David Nalbandian, al carui regret ca nu a castigat aceasta competitie este poate chiar mai mare decat acela ca nu a castigat un Slam. Se transforma efectiv cand juca pentru tara lui, a fost un jucator formidabil in aceasta competitie.

Dar sa trecem sa analizam meciurile:

Franta vs Canada, zgura, Guadeloupe

Maria Britanie vs Japonia, indoor hard, Birmingham

Serbia vs Kazakhstan, indoor hard, Belgrad

Austalia vs. SUA, iarba, Melbourne

Italia vs Elvetia, indoor zgura, Pesaro

Polonia vs Argentina, indoor hard, Gdansk

Germania vs Cehia, indoor hard, Hanovra

Belgia vs Croatia, indoor zgura, Liege

 

Elvetia si Canada se prezinta fara jucatorii de top. Federer se afla inca in convalescenta, iar Wawrinka nu participa nici el, in timp ce Raonic nu s-a refacut dupa o accidentare, astfel ca sansele acestor echipe de a trece mai departe sunt foarte mici. La fel sansele Kazakhstanului, o echipa care a performat foarte bine in ultimii ani (Kukushkin si Golubev sunt si ei exemple de jucatori care performeaza la nivel mai ridicat in competitia asta) in deplasare impotriva echipei conduse de liderul mondial autoritar. E adevarat ca a avut si Djok problemele lui, dar imi inchipui ca vederea nu este ceva neaparat necesar pentru a fi capabil sa obtina doua victorii aici.

Argentinienii ar trebui sa porneasca drept mari favoriti in fata Poloniei, al caror #1 este total iesit din forma, insa se pare ca se va juca pe un hard foarte rapid, iar acest lucru ar putea sa echilibreze putin sansele, avand in vedere ca argentinienii nu exceleaza deloc in asemenea conditii.

Finalista de anul trecut are o misiune grea acasa, impotriva unei Croatii cu jucatori superiori la simplu si cu un jucator de dublu redutabil in persoana lui Ivan Dodig.

Germania va marsa pe pustiul minune impotriva uneia din cele mai de succes echipe din ultimii ani. Suprafata pare destul de ciudat aleasa. Kohli si tanarul Zverev sunt cam la acelasi nivel pe hard si zgura, insa Berdych e clar mai bun pe hard, iar un Rosol in zi buna e mai greu de anihilat pe hard. Voi ce parere aveti, e o decizie buna?

Insa cele mai interesante meciuri  vor avea loc in Australia si Anglia.

 

Australia vs SUA

Se intalnesc cele mai titrate doua echipe din aceasta competitie, dar care se afla departe de zilele de glorie, nu au mai castigat competitia din 2003, respectiv 2007. Australienii au cei mai promitatori tineri in momentul de fata, vor miza la simplu pe Tomic si Kyrgios si il mai au si pe Kokkinakis (indisponibil pentru acest meci), nume care ar trebui sa readuca aceasta tara pe lista castigatorilor in viitorul nu foarte indepartat. Anul trecut au reusit o performanta buna, reusind sa joace semifinala, dar trebuie notat ca la acea performanta au contribuit mai mult batranii, dupa prima zi in sfertul impotriva Kazakhstanului erau condusi cu 2-0 dupa infrangerile lui Kyrgios la Nedovyesov si Kokkinakis la Kukushkin (Tomic refuzase sa joace dupa un conflict cu federatia). In zilele urmatoare acestia au fost inlocuiti de Hewitt si Groth care au reusit sa castige si dublul si meciurile de simplu. Acum proaspatul retras Lleyton va debuta in postura de capitan nejucator. Poate sa trezeasca el spiritul combativ in tinerii rebeli? Ramane de vazut.

Americanii nu au o echipa stralucitoare ci solida, fratii Bryan, desi in declin, raman un dublu redutabil, Isner este un jucator solid, care poate bate pe oricine daca are zi buna la serviciu, iar Sock poate fi incantator sau dezamagitor.

Pe hartie este un meci foarte echilibrat, insa suprafata si avantajul terenului propriu ar trebui sa incline balanta in favoarea Australiei. Acestia sunt mult mai obisnuiti cu iarba, desi sunt considerabil mai tineri, au jucat fiecare cateun sfert de finala la Wimbledon. Isner este un jucator care de obicei performeaza mult mai bine ‘acasa’ si prefera hardul, iar jocul lui Sock se potriveste mai bine pe zgura.

 

Marea Britanie vs Japonia

Sir Andrew, eroul de anul trecut, se intoarce in actiune. Va juca pentru prima oara ‘acasa’ dupa ce a adus trofeul aproape de unul singur in dreptul tarii sale. Si va juca primul meci din postura de tata. Cred ca primul amanunt a fost important in decizia lui de a participa, poate ar fi fost mai usor sa refuze daca nu jucau acasa, dar ar fi fost pacat sa rateze primirea calduroasa. Iar efectul victoriei probabil s-ar fi disipat pana la urmatoarea ocazie, mai ales ca in cel mai probabil ar fi pierdut fara el.

Care va fi nivelul? Probabil va fi destul de rusty dupa absenta de o luna din competitie, ma gandesc ca a sarit si peste destule antrenamente pentru a se bucura de momentul fericit din viata sa.

Principalul sau adversar nu trece prin cea mai buna perioada. Dupa sezonul  sau cel mai bun (2014), progresul sau a cam stagnat. In 2015 Nishikori nu a mai reusit aceleasi performante in turneele importante, iar din a doua jumatate a anului pana in prezent forma lui a fost oscilanta si presarata cu niste infrangeri categorice in fata jucatorilor de top. Este o buna ocazie pentru el sa incerce sa se reabiliteze.  O infrangere categorica ar ridica noi semne de intrebare in privinta abilitatii lui de a se lupta de la egal la egal cu cei mai buni.

In afara de capul de afis Andy vs Kei, intalnirea asta mai poate propune un meci interesant, intre doi tineri care sunt oarecum under the radar, dar care probabil vor fi jucatori de top 50 in curand. Edmund a primit botezul de foc, debutand chiar in finala de anul trecut. Nishioka nu a jucat inca la simplu, astfel ca ramane de vazut daca i se va da incredere intr-o astfel de confruntare, avand in vedere ca exista alternativa Taro Daniel, jucator mai experimentat, si mai bine clasat. Sper ca antrenorul nejucator va merge pe mana tineretii aici.

 

In incheiere, imi ramane doar sa citez un clasic de pe site-urile de profil: ‘sa ne bucuram de tenis!’.