Acesta este un capitol din cartea mea autobiografica (narate unei anumite persoane pe care nu am cunoscut-o personal decit dupa scrierea cartii pina la anii de liceu). Dedic acest capitol lui Nicholas, un tinar aspirant la marea performanta in  tenis, in speranta ca va rezona cumva si va face schimbarile mult asteptate.

 

D1. Prima Teza – Primul Dus Rece

Draga Alter Ego,

Aici iti voi scrie desprie o experienta care mi-a marcat semnificativ traiectoria
mea ulterioara. In 1980 eram in clasa a cincea. Complet diferit de sistemul de invatamint
de aici in America, in clasa a cincea acolo, in Romania, materiile erau si sunt predate de
profesori diferiti. Fiindca nivelul de specializare cerut de programa analitica era inalt,
foarte inalt, asta pot spune acum, cind pot compara. Un profesor de Istorie, de exemplu,
cu siguranta putea sa explice unui copil de clasa a cincea ce e o multime sau cum se
aduna sau se scad numerele insa nu putea sa o faca cu naturaletea si eficienta unui
adevarat profesor de matematica. Acolo si atunci istoria era predata cu lux de amanunte
incepind de la Comuna Primitiva pina la marile realizari ale Iepocii de Aur. Profesorul de
istorie era expert in…istorie, nu si in matematica, ca de exemplu, aici, in America. E drept
ca acolo profesorii de matematica, unii dintre ei, cunosteau si istorie, adevarata istorie.
Pentru mine superioritatea invatamintului est-european fata de cel nord-american a fost
evidenta insa ramine de vazut daca formarea omului American nu a fost superioara
omului Nou din Romania acelor timpuri. Dar o analiza mai atenta a acestei ipoteze o voi
face cu siguranta intr-un capitol ulterior.

Asa cum iti spuneam intr-un capitol anterior, colectivul in care eram era unul
exceptional, format din elevi cu parinti care urmareau numai inalta performanta. Aceasta
clasa urma sa dea olimpici la fazele nationale. Intreg nucleul acesta de elevi a fost
transferat ulterior, prin concurs in urma examenului de Treapta, la faimosul Liceu
Negruzzi. Toti, absolut toti, au facut facultati de renume si au, daca mai sunt printre noi,
cariere de exceptie. La aceste succese a contribuit si corpul didactic de la scoala in care
eram eu, Liceul Garabet-Ibraileanu.

Stii deja ca mama mea era profesor de matematica deci parea ca nu am cum sa am
probleme in acest domeniu. Mie mi-au placut cifrele dintotdeauna insa nu cunoscusem
inca maestrul care le putea aranja intr-o armonie perfecta care sa ma atraga definitiv
inspre ele. In clasa a cincea am avut sansa sa-mi intilnesc Maestrul. Stii deja foarte bine
ce dezamagit am fost de cum am fost tratat de catre parintii mei, si nu are multa
importanta faptul ca acum stiu ca erau bine intentionati. Insa atunci, cind ne-am mutat in
Iasi au stiut sa aleaga aceasta scoala. Profesorul meu de matematica din clasa a cincea era
deja renumit si in plina ascensiune. Orice parinte isi dorea copilul in clasa lui. Asa cum iti
spuneam, in acei ani se formasera doua nuclee de elevi extrem de valoroase, cum aici in
America nu poti vedea decit la universitatile de prestigiu. Unul era o clasa din generatia
fratelui meu (caruia fratele meu urma sa i se alature mai tirziu) si unul era chiar clasa
mea. Faceam parte dintr-un un grup cam de 20 de elevi (din 36) cu un potential deosebit.
Competitia era acerba, in acel am am luat doar Mentiune, si de fapt acela a fost ultimul an
cind mai luam ceva. De atunci urma sa mi se ia, vei vedea in capitolele ulterioare. Nu
eram in primii zece, locurile alea erau ocupate de elevi care mie mi se pareau geniali, si
pentru care nutream un sentiment de admiratie nemarginit. Insa datorita lor am progresat
si eu, eram mereu in cautarea saltului final care sa ma plaseseze si pe mine in acea elita.
Revenind la profesorul meu de matematica, pentru mine el a fost ca un tata chiar daca el
poate n-a simtit asta vreodata. Cu el puteam comunica. In special ulterior, in anii de liceu
imi placeau parantezele pe care le facea, discutiile care mai de care mai filosofice dar
fascinante, rebusurile si anagramele pe care le rezolvam impreuna. El m-a invatat de
exemplu, ceva ce aici in America este de importanta capitala, ca de exemplu nu conteaza
intentia ci efectul faptelor tale. Ca un corolar el ne spunea urmatoarele: ” Necunosterea
legilor nu te absolva de pedeapsa in cazul incalcarii lor”. Incercau si altii, de exemplu
acasa, sa-mi transmita mesaje similare insa canalele de comunicatie nu erau la fel de
deschise. Pentru mine ora de matematica era un privilegiu. Ma tinea captat ca intr-un film
de suspans, in special in clasele mai mari cind incercam sa absorb absolut tot ce spunea.
Avea un scris impecabil si folosea exhaustiv fiecare centimetru patrat al tablei. Daca era
nevoie scria si pe marginile de lemn, ceea ce mie asta imi spunea ‘Invata sa-ti depasesti
granitile’ si ‘Poti sa fii non-conformist, nu e nici o problema’. Cind analiza o problema o
facea cu o pasiune deosebita, era foarte stapin pe sine si extrem de convingator. Stia sa
interactioneze cu elevii si cunostea perfect dinamica unei ore de matematica, stia ‘Ce se
da’ si ‘Ce se cere’ dar stia mai ales cui sa ceara si cum sa ceara. Era cu zimbetul pe buze
atunci cind trebuia sa fie. Ridica tonul numai atunci cind situatia o cerea si, ceea ce am
apreciat cel mai mult, era just. Chiar daca nu a fost dirigintele nostru, pentru mine el era
mentorul de care simteam ca am nevoie sa izbindesc in viata. El imi insuflase dragostea
pentru matematica si pasiunea de a face ceva temeinic fara de care nu as fi ajuns unde
sunt acum. El m-a invatat sa-mi pun intrebari si sa stiu cum sa gasesc singur raspunsurile,
m-a invatat ca gindesc “outside of the box”, ceea ce m-a ajutat enorm in cariera mea
profesionala, si in general in viata. Eu nu pot numi Profesor pe oricine are o diploma
universitara. In toti anii mei de scoala si de cariera pot numara Profesorii mei pe degete.
A fost profesoara de Geografie din gimnaziu, profesorul de Fizica pe care l-am avut in
particular in Liceu (avea un costum verde de unde i se si trasese porecla de ‘Pastaie’) si
despre care am sa scriu mai incolo, si evident, profesorul meu de matematica. In facultate
am recunoscut doar doi Profesori, cel de Mecanica si cel de Energetica. In cariera,
surprinzator, am avut doar unul, seful meu de la Departamentul de Protectii prin Relee de
la IRE, care m-a propulsat natural inspre America. Ce au avut in comun toti acesti
oameni. Explicau pe intelesul tau, se puneau in pielea ta fara a fi aroganti, si intelegeau
de ce e necesar asta. Am incercat si incerc si eu sa fac acelasi lucru si pot spune ca nu e
usor. Insa am avut o satisfactie uriasa cind, la o conferinta de renume in America, am
prezentat o lucrare si, rind pe rind, au venit mai multi specialisti la mine multumindu-mi
pentru modul cum am reusit sa-i fac sa inteleaga conceptul acelei delicate tematici
abordate. Revenind la profesorul meu de matematica din gimnaziu si ulterior din liceu, el
imi consolidase increderea in mine, incredere spuberata des de cei de-acasa. Ca el, in acel
Liceu mai era un profesor, asa cum am mentionat mai sus, care preda Fizica, si care n-am
avut sansa sa-l am atunci insa l-am avut profesor in particular in ultimele doua clase de
liceu. Numai datorita lor am spulberat totul la examenele ulterioare, culminind cu
Premiul Intii pe tara la Fizica in anul intii de facultate. Insa pina sa ajung la acele Dialog cu
magnifice performante a fost cale lunga si primul popas il vom face acum povestind
urmatoarele.

In clasa a cincea presiunea performantei era din ce in ce mai mare si, asa cum stii,
erau teze la mai multe materii. Acele teze cintareau mult la nota finala, mai exact 50%, si
orice pas gresit putea duce la un dezastru. Prima teza a fost la matematica. Chiar daca imi
placea mult matematica, eram superficial, si nu aveam rabdare. Imi facusem insa o parere
buna despre mine si nu ezitam sa le-o spun si celor de acasa. Care bineinteles ca-mi taiau
elanul spunindu-mi ca sunt increzut. Chiar si asa sa fi fost tot cred ca era mai bine decit
timorat. Da, eram increzut in fortele mele dar nu eram arogant. Nici nu aveam cum, la ce
concurenta aveam in clasa. Din primele lucrari de control imi dadeam seama ca ma voi
descurca bine si ca nu trebuie sa-mi fac probleme. Drept pentru care am tras concluzia la
teza ca stiu cum se rezolva problemele. Am inceput sa le rezolv repede si eram incintat de
perspectiva de termina primul si astfel a demonstra tuturor valoarea mea. Exact ca in
clasicul episod cu Mr. Bean am pus stiloul jos dupa 15 minute. Si am predat (ce cuvint!)
caietul de teza dragului meu profesor de matematica. Care m-a intrebat de doua ori daca
sunt sigur de asta. N-aveam nici un dubiu si ca atare n-am avut nici o ezitare. Dupa care
am iesit din clasa, nu inainte de a nota figurile crispate ale colegilor mei care nu
intelegeau cum de ei nu fusesera capabili sa rezolve problemele atit de repede. Odata iesit
din clasa am inceput sa refac in minte problemele si incetul cu incetul am inceput sa am
din ce in ce mai multe semne de intrebare. Cind a sunat clopotelul, orice urma de veselie
imi disparuse. Colegii mei discutau despre rezultate, le comparau, nici unul nu batea cu
ce aveam eu in caietul dat la repezeala. In loc de cmmdc (Cel Mai Mare Divizor Comun)
eu calculasem cmmmc (Cel Mai Mic Multiplu Comun), in loc de arie eu calculasem
perimetrul, si asa mai departe. Gresisem, evident, fundamental. Peste citeva zile
Profesorul meu a adus caietele de teza. Toti asteptau rezultatele cu emotie. A deschis
caiet dupa caiet, a anuntat fiecare nota si a scris-o in catalog. Dupa care a inminat fiecare
caiet in parte posesorului. Cind mi-am auzit numele inima mi se facuse cit un purice. M-am uitat la el si l-am vazut suparat. Ar fi vrut si el sa-mi dea vesti bune. Insa de data asta
vestile erau dezastruoase. Nota 4(patru). Linistea cuprinsese intreaga clasa. Nimeni nu se
astepta la asta (nici macar eu). Ma gindeam ca o fi fost si ceva bun in teza aia, desi nu ma
bazam pe nimic sa cred asa ceva. Stiam ca gresisem toate cele 5 probleme. Dar cum sa
ma astept la altceva cind alocasem mai putin de 3 minute fiecarei probleme. Atunci nu
mi-a spus nimic, a continuat cu celelalte teze. Dupa ce am luat loc inapoi in banca am
deschis caietul si privirea mi-a ramas tintuita la final unde era scris cu rosu (avea un pix
argintiu, cu mai multe culori, le folosea foarte atent in functie de situatie) urmatoarele:
De alta data sa fii mai atent la orele de matematica. Sa-ti fie rusine pentru teza data
Sub care si-a pus acea semnatura speciala, a lui, care m-a fascinat dintotdeauna. Si mi-a
fost pentru prima data in viata mea rusine. Mi-era rusine de colegii mei dar cel mai mult
mi-era rusine de el, profesorul meu pe care il adoram. Acest dus rece a fost semnalul de
alarma, care m-a trezit la timp si care mi-a dat de inteles ca fara munca si seriozitate in
viata nu voi putea obtine nimic. Talentul, daca exista, trebuie cultivat si numai asa
rezultatele vor veni, mai devreme sau mai tirziu. Bineinteles societatea post-decembrista
ne-a aratat ca performanta se poate face si fara talent sau, mai mult, in special fara talent.
Bineinteles ca am fost dezamagit sa vad cum aspiratiile mele nu mai aveau nici o sansa sa
se materializeze acolo. Norocul meu a fost ca atunci, in 1990, eu eram format in spiritul
muncii si aveam idoli si mentori spre a caror performante am tintit. Insa justele
recompense urma sa le am numai acolo unde cineva a vrut sa asculte si ce am avut eu de
spus, ceea ce, cu parere de rau, nu a fost Romania.

Nu inchei fara sa-ti povestesc finalul la aceasta istorioara. Nu stiu cum dar inca de
atunci eram popular si toata scoala ma stia. Zvonul cu nota mea de la teza zburase repede
si ajunsese repede la urechile fratelui meu. Odata ajuns acasa, m-am culcat. Nu ma
puteam gindi la ce va urma cind vor afla ai mei. Asadar am adormit si voiam sa dorm
mult, cit mai mult. Cred ca era de-acum tirziu, ca era intuneric in camera. Desi eram treaz
nu voiam sa ma ridic din pat. Eram sub patura si imi auzeam bataile inimii. La un
moment dat cineva aprinde becul in camera. Eu nu ma miscam deloc. Dar cu coada
ochiului ii vedeam intrind pe rind, mama, tata, si fratele. Adica Completul de Judecata. Si
atunci il aud pe protectorul meu fratele deschizind sedinta: “ Ia spune tu cit ai luat la teza
de matematica?” Thanks brother… Si eu care credeam ca e o sansa sa scap de judecata
de… apoi.

Cam asta a fost isprava mea din clasa a cincea. Mai jos am atasat o poza cu
semnaturile originale ale profesorului meu respectiv a mea, pe care o folosesc si acum.
Atunci mi-am dorit sa fiu ca el. Daca am reusit sau nu, nu sunt eu in masura sa ma
pronunt. Dar stiu ca daca nu era el, Profesorul meu, nu as fi putut avea o asemenea
traiectorie. Poate va ajunge vreodata sa citeasca aceste rinduri. Daca da, vreau doar sa ii
multumesc pentru un singur lucru. Ca a existat in viata mea.

SHARE
Previous articleIntangible
Next articleFolha seca