Traim apogeul unei ere fantastice, cu un cvartet de elita care a dominat covirsitor tenisul in ultimii 10 ani. Nu stim cind se vor mai alinia planetele, sau daca se vor mai alinia vreodata, de aceea sorbim fiecare picatura de tenis divin produsa de acesti zei. Ne vor lipsi enorm acesti fenomenali jucatori, iar timpul e necrutator, nu cred sa mai fie multe ocazii sa-i vedem impreuna, pe acelasi tablou in Grand Slamuri.

In tenis Grand Slamurile sunt turneele care definesc intrinsec pe marii campioni. Incepind din 2004 cind Federer a preluat stafeta de la cealalta generatie de aur, a lui Agassi si Sampras, s-au scurs 46 de Grand Slamuri. Dintre acestea, cei patru jucatori dominanti, Terminatorii, Federer, Nadal, Djokovic, si Murray, au cistigat 39 din ele, cifrele sunt absolut ametitoare, si spun totul despre dominarea cvasitotala a acestui careu de asi.

Fiecare Grand Slam are farmecul sau. Cel australian are caldura, la propriu si la figurat. Cel francez are provocarea zgurii, the last frontier iar USO are noptile acelea electrizante pe Artur Ashe, cea mai incapatoare arena de tenis din lume. Insa cel mai prestigios ramine, fara indoiala, Wimbledonul. Fiindca el detine ceva unic, magic. Am avut sansa sa fiu acolo, ce vezi iti taie rasuflarea. Tot setupul spune o poveste, acel covor verde in Templu iti subordoneaza toate simturile. Am ingenuncheat si l-am mingiiat, sa simt ca e adevarat. Arena aceea atrage ca un magnet, nimic nu m-a relaxat in viata mai mult decit pacea interioara pe care am simtit-o acolo, fie si pentru o zi. Mi-am propus sa nu plec de pe lumea asta pina nu voi reusi sa fiu macar o saptamina acolo, zi de zi, de dimineata pina seara, cu absolut orice mijloc de tehnica moderna deconectat in jurul meu, exact ca in acel magic film de dragoste, ‘Undeva, Cindva’.

P1030913Acolo, la SW19 All England Lawn and Crocquet Club, on the Center Court, vreme 10 ani covorul acela fermecat a apartinut celui fara-de-pereche, unul si numai unul, Roger Federer. In 2003, atunci cind a cistigat primul sau Grand Slam, acolo, parca a fost ieri, a fleeting glimpse, imi vin in minte crimpeie din cel meci cu mult mai experimentatul Philippoussis, ultimul meci intr-un turneu jucat magistral, in care a pierdut un singur set. Si imi amintesc lacrimile mele dinaintea lacrimilor lui, imediat dupa ce si-a adjudecat ultimul punct si s-a prabusit pe gazon. Il iubeam patimas. Simtisem cu citiva ani inainte ca el era Alesul, in ciuda rezultatelor sale oscilante,  cel care avea sa domine acest sport cu  o eleganta nemaintilnita pina atunci, si probabil imposibil de replicat vreodata. Dupa aceea am inceput sa-l vinez, la cel mai propriu sens acceptabil al cuvintului, in toate turneele la care am avut acces, Toronto, Cincinnati, Madrid (oops, missed him..), si Wimbledon (missed him soo much). Sa-l vad la antrenamente, sa stau linga el, sa inchid ochii si sa-l simt plutind,  si sa-i aud perfectiunea loviturilor sale. Sa-l vad intr-un dans peRFect, elegant, un artist desavirsit, on the court si de asemenea off the court, oferind  autografe impecabile.

DSC07965-

Andrei primind autograf de la RF, aug 2013
Andrei primind autograf de la RF, Aug 2013

Anii au trecut, si el, Maestrul, a pulverizat ATP-ul cu numere care sfideaza orice common sense: douazeci si cinci de finale de Grand Slam, invingator fiind in recordul absolut de 17 titluri, din care nu mai putin de sapte in Templu, ca si, la fel de impresionant pentru mine, 23(douazeci si trei) de semifinale consecutive. Extraterestrul a coborit de pe Planeta Tenis sa faca fericiti sute de milioane de muritori. Treizeci si sase de sferturi consecutive de Grand Slam, are you kidding me? Nicio accidentare, nicio indispozitie, nicio problema orisicit de mica, vreme de 9 ani? 62(saizeci si doua) de participari CONSECUTIVE de Grand Slam, and counting? Wow, what a raw talent, what a true champion!

Remarcabila a fost rezilienta sa de dupa 2008, anul din care a inceput sa redevina pamintean, cistigind mai putin de 3 titluri de Grand Slam pe an. Dat ca si retras prin 2010, el a avut taria de a ramine in top, conservindu-si intagibilitatea jocului sau, bazat pe finete, si nu pe forta, in mod primordial, continuind sa obtina titluri de Grand Slam, medalie la Olimpiada, precum si mult rivnita Cupa Davis, singurul trofeu care ii lipsea dintr-un palmares uluitor.

Si iata-l in 2014, dupa un parcurs de exceptie, in finala pe Central court, avindu-l ca adversar pe cel mai in forma tenismen al momentului, Djokovic. A fost la doua mingi de cistiga acel memorabil meci, imi aduc aminte acel smash care ii putea aduce o minge de meci inspre nemurire, acolo unde va ajunge oricum, mai devrreme sau mai tirziu. Astrele nu i-au suris atunci insa Federer are acel instinct al marilor campioni, asa cum l-am vazut si la Sampras, ei simt ca mai pot juca la nivel inalt si mai pot cistiga un Slam, care sa le aduca pacea interioara deplina.

As putea face o analiza exhaustiva, si obiectiva, a sanselor fiecarui competitor in acest an la Wimbledon. Oare sa fie fi Djokovic? De ce nu, e intr-o forma extraordinara, in his prime, el este the jucatorul de invins. Murray, the rising late-star, favoritul multimii (asta daca nu va juca cu Swiss Maestro…). Si de ce nu, Nadal, un jucator pe care nu-l poti scoate asa usor din carti, atita timp cit exista pe teren. Sau Stan, the Man, briliantul care ne-a cucerit anul acesta la RG, de nu?

Insa finala din acest an a fost jucata deja. Demult, in 5 August 2006, cind am avut sansa si privilegiul sa-mi vad Maestrul pentru prima oara in carne si oase.  In inima mea nu poate fi decit un invingator, true love will never fade!

Cu Federer 2